luni, 12 ianuarie 2015

Poate un creștin să râdă de religie?


Evenimentele nefericite din Franța când în numele religiei au fost uciși oameni, au dat naștere la multe dezbateri în care s-au spus fel și fel de păreri. Dar eu mi-am pus întrebarea cum trebuie să mă poziționez ca și creștin, față de această temă. Am văzut că niște ziariști ai unei publicații de satiră și umor, au luat ca țintă a caricaturilor lor, principalele religii. Pe de altă parte, reprezentanți ai religiei musulmane, au considerat ca fiind de datoria lor să-și apere religia și dumnezeul. Aceasta m-a determinat să-mi pun problema în primul rând, dacă eu, ca și creștin, pot râde de religie (a mea, a ta, a altora), iar în al doilea rând, cum trebuie să reacționez când alții iau în râs religia mea.
O primă observație este că ( trebuie să recunoaștem), religia, oricare ar fi ea, oferă o mulțime de motive de râs. Începând de pe plaiurile noastre, unde unii își botează mașinile, până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, unde vaca se  balegă pe tine fără să-i poți băga de vină că-i sfântă, găsim suficiente motive de râs. Dar exemplele se pot lua din orice comunitate religioasă creștină sau nu, istorică sau mai nouă, conservatoare sau liberală.
Bineînțeles că fiind creștin, răspunsul la întrebările mele le caut în primul rând în Sfânta Scriptură. Așadar găsesc în Biblie situații în care religia este luată în râs batjocoritor? Ce ziceți de profetul Ilie? Atunci când îi provoacă pe slujitorii lui Baal să aducă jertfă fără să pună foc, iar dacă Baal este un dumnezeu adevărat să trimită el focul care să ardă jertfa. După ce aceștia strigă până nu mai pot după dumnezeul lor iată ce face Ilie: ,,La amiază, Ilie și-a bătut joc de ei, zicând: „strigați mai tare, doar este dumnezeu! Poate că meditează sau este ocupat sau se află în călătorie; poate că doarme și se va trezi.” (1Regi 18:27 NTR)  Și profetul Isaia satirizează în mai multe rânduri  religiile păgâne care erau tentante pentru poporul Israel. Iată câteva exemple: „Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna? Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur, şi-i toarnă lănţişoare din argint. Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se clatine.” (Isaia 40:18-19); „ Cei ce fac idoli, toţi Sunt deşertăciune, şi cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine. Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol, şi să nu fi tras nici un folos din el? Iată, toţi închinătorii lor vor rămâne de ruşine, căci înşişi meşterii lor nu Sunt decât oameni; să se strângă cu toţii, să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine. Ferarul face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi-i dă un chip cu lovituri de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar dacă-i este foame, este fără vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri. Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rândea, şi-i înseamnă mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască într-o casă. Îşi taie cedri, goruni şi stejari pe care şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească. Copacii aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol, şi îngenunche înaintea lui! O parte din lemnul acesta o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură, şi se satură; se şi încălzeşte, şi zice: „Ha! ha!” m-am încălzit, simt focul!” Cu ce mai rămâne însă, face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunche înaintea lui, i se închină, îl cheamă, şi strigă: „Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!” (Isaia 449-17).
Este de remarcat  că și Domnul Iisus râde de reprezentanții religiei iudaice din vremea aceea, și avem motive să credem că ce spune El, se potrivește și reprezentanților bisericilor creștine de astăzi. În Evanghelia după Matei, la capitolul 23 Domnul Iisus le face o caricatură de tot râsul preoților, fariseilor și cărturarilor. Îi numește șerpi, pui de vipere, morminte văruite care spală numai partea de afară a farfuriei, strecurând țâțarul, dar înghițind cămila. Fac totul ca să fie văzuți de oameni, le place să li se facă plecăciuni și să fie respectați. Deși pun sarcini grele pe umerii oamenilor ei nici măcar cu un deget nu vreau să le miște, fiind astfel acei preoți al căror cuvânt trebuie ascultat căci vorbesc din Scripturi, dar al căror fapte nu trebuie urmate (să faci ce zice popa, dar să nu faci ce face popa). Urmând exemplul Domnului, Apostolul Pavel, se adresează și el marelui preot  (care-l judeca după lege, în timp ce-l pălmuia împotriva legii) numindu-l „perete văruit.”
Așadar, mi se pare cât se poate de normal să râd de orice religie, atunci cănd mi se oferă motive de râs, pentru că se lucrează cu materialul clientului. Nu am nici o vină că râd, vinovați sunt cei care singuri se fac de râs.
Touși, până unde pot merge cu gluma. Dacă suntem creștini atunci știm că miezul credinței noastre este  să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, și pe aproapele nostru ca pe noi înșine. Acest principiu de căpătâi, ne fixează limita (nu pot merge cu gluma spre blasfemie), dar ne fixează și scopul râsului de practicile religiase ale altora. Ilie râde de profeții lui Baal pentru ca oamenii să înțeleagă adevărul; Isaia râde de idoli pentru ca oamenii să înțeleagă neputința acestora și zădărnicia închinării la lucruri făcute de oameni; Domnul Iisus râde de preoți ca ei și ceilalți să înțeleagă ridicolul în care se află și să se pocăiască; Noi putem râde de religia altora doar cu scopul de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă lipsa de sens a multora din practicile religioase și să se întoarcă la Adevăr și la Dumnezeu. „Oamenilor, de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi Suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşerte la Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea, şi tot ce este în ele” spunea  Pavel celor care au vrut să-i aducă închinare (Faptele Apostolilor 14:15).
Dar ce pot face eu ca și creștin, atunci când religia mea este batjocorită și luată în râs?  În primul rând trebuie să-mi pun întrebări, dacă nu cumva se râde de mine pe bună dreptate. Poate singuri ne facem de râs. Dacă revenim puțin la evenimentele de la care am pornit, nu am văzut pe nimeni preocupat de motivul pentru care caricaturiștii fac ceea ce fac și așa de mulți oameni privesc, citesc și râd de acestea. Probabil că oamenii s-au săturat de mii de biserici care zic dar nu fac. Poate că prea adesea religia îi trimite pe oameni să strige la Dumnezeu să le rezolve probleme pe care ar trebui să le rezolve biserica. Durerea este că atunci când eu mă fac de râs, îl atrag în batjocură și pe Dumnezeul meu. În al doilea rând trebuie să mă delimitez de orice haz care întrece limita blasfemiei și a bunului simț și dacă se poate să atrag atenția celor implicați de răul pe care-l săvârșesc, nu pentru a nu fi eu jignit, ci pentru a scăpa ei de păcat.
Nu cred că este treaba mea sau treaba cuiva să-i ia apărarea lui Dumnezeu. Tatăl lui Ghedeon, are o replică măreață atunci când unii se consideră îndreptățiți să-l apere pe zeul Baal. „Ioas a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui: „Oare datoria voastră este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? …Dacă Baal este un Dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărîmat altarul” (Judecători 6:31).
Un dumnezeu pe care trebuei să-l apere și să-l răzbune oamenii, este într-adevăr un dumnezeu de tot râsul.
În concluzie, pot spune că atâta timp cât religia îmi oferă motive de râs, pot râde r. Dacă n-aș face-o, aș fi un ipocrit. Dar pentru că fiind creștin, tot ce fac trebuie făcut cu dragoste, o să râd pentru a atrage semenilor mei atenția asupra ridicolului credinței lor, având ca limită bunul simț, ferindu-mă de blasfemie .
Dar mai am o problemă. Oridecâte ori găsesc ridicolul, subiectul de satiră din religie, nu pot răde, că-mi vine să plâng.