Poate baticul să le facă pe femeile credincioase, femei diferite?
1Corinteni 11: 1-16
Potrivit Evangheliei, noi ca și creștini, suntem chemați să fim diferiți din punct de vedere moral și spiritual, față de chipul veacului acesta. Nu diferiți doar de dragul de a fi diferiți, ci să fim oameni care în ascultare de Dumnezeu să fim sare și lumină pentru lumea în care trăim.
Acest text, a fost așa de mult dezbătut, cu toate acestea stârnește un interes deosebit ori de câte ori este amintit. Ba mai mult este unul dintre textele care împart creștinii, în special femeile, în două grupări diferite: cele cu batic și cele fără batic. Se vede încă odată paradoxul în care noi aducem Cuvântul lui Dumnezeu, anume, din texte care inițial au urmăit unitatea creștinilor, noi am făcut adevărate ziduri de despărțire.
Deoarece, studiem în Biserică Prima Scrisoare a Apostolului Pavel către Corinteni, am ajuns acum să analizăm și textul acesta, care poate fi de real folos în apropierea noastră de Dumnezeu, apropiere care să ne țină potejați de legătura cu dracii, care țin lumea aceasta în întuneric și moarte, în nenorocirea indivizilor, a familiilor, și a societății.
În timp ce începem să pătrundem înțelesul textului, trebuie să rămânem conștienți de adevărul exprimat în capitolul 8, versetul 1 ,,cunoștința îngâmfă pe când dragostea zidește.” Dar este necesar să urmărim să înțelegem mai mult cu mintea decât cu inima, atunci când ne apropiem de pasaje atât de discutate și disputate. Asta înseamnă că va trebui să renunțăm pe cât posibil la prejudecăți și să lăsăm textul însuși să ne vorbească. Numai așa vom ști ce dorește Dumnezeu și vom putea să trăim potrivit cu voia Lui în dragoste, căutând să ne zidim unul pe altul și să ne ajutăm pe cale.
Prima grijă va fi să vedem ce spune textul. Să vedem care este ideea principală, subiectul central. Să înțelegem exact sensul cuvintelor. Va trebui să observăm că în traducerea Cornilescu, cât și în alte traduceri, titlul pus pasajului (ținuta femeii în adunări) nu ne apropie de ideea centrală, ci mai degrabă ne pune pe o pistă falsă. Este cunoscut faptul că tilurile, capitolele și versetele nu fac parte din textul inițial al Scripturii, ci au fost puse ca ajutoare. Dar nu întotdeauna își ating scopul, ba uneori mai mult încurcă.O altă preocupare importantă va fi să rămânem în contextul pasajului, să-l punem pe acesta în contextul întregii cărți, iar cartea în contextul Scripturii, fără a neglija contextul cultural în care exista Biserica din Corint. Astfel orice idee, orice concluzie extrasă din text, trebuie să fie în armonie cu întregul.
Vom căuta de asemenea să înțelegem care este principiul expus de apostol, acesta fiind cel mai important element al textului, deoarece un principiu ne prezintă voia lui Dumnezeu pentru noi, iar această voie este aceeași pentru oamenii din toate timpurile și din toate locurile. Pe de altă parte va fi necesar să separăm principiul de formă, adică de felul în care, s-a împlinit voia lui Dumnezeu într-un anumit timp și într-un anumit loc.
Citind primul verset, observăm că Apostolul Pavel prezintă învățătura, în virtutea autorității pe care o are. Dacă în capitolul 9, versetul 2 își prezintă apostolia prin rezultatul ei (existența Bisericii din Corint), aici Pavel se recomandă cu autoritatea pe care o are, din faptul că se află într-o poziție de supunere față de Isus Cristos: ,,călcați pe urmele mele, întrucât și eu calc pe urmele lui Cristos”. Vedem aici prezentată o prima linie a autorității: Cristos, Pavel, credincioșii din Biserica din Corint. Trebuie să ne oprim puțin și să ne gândim care ar fi locul nostru, sau care este linia de autoritate în care să ne regăsim noi. Putem întinde următorul lanț: Cristos, Sfânta Scriptură, credincioșii de astăzi, adică noi. Așa cum corintenii se supuneau lui Cristos urmând exemplul lui Pavel, noi ne supunem lui Cristos, urmând Sfânta Scriptură.
Trecând la versetul doi, apostolul începe să se apropie de problema care dorește să o discute, și deoarece urmează să se adreseze femeilor din Corint, o face prezentând mai întâi un compliment: ,,Vă laud...dar vreau să știți...” Este o lecție pentru noi ca atunci când dorim să îndreptăm ceva la soțiile noastre, sau la femeile din Biserică, să nu uităm de lucrurile bune pe care să le lăudăm. Întâi să complimentăm, abia apoi să mustrăm.
În continuare, Pavel prezintă a doua linie de autoritate, și anume, autoritatea în familie. Așadar avem pe Cristos care se supune autorității lui Dumnezeu, pe bărbat care se supune autorității (sau ar trebui să se supună) lui Cristos prin intermediul Cuvântului, și femeia care are ca autoritate pe bărbat, căruia ar trebui să i se supună. Aici este clar că sensul cuvântului cap este unul figurat, metaforic și se referă la autoritate, conducere. Privind la această schemă prezentată de text, ne dăm seama că bărbatul ar trebui să fie primul în supunere față de Cristos, iar în această situație va da dovadă de dragoste, de grijă, de protecție și va asigura conducerea în direcția cea bună a familiei lui. Iată ce citim la Efeseni 5:25-29:
,,Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această Biserică, slăvită, fără pată fără sbîrcitură sau altceva de felul acesta, ci Sfântă şi fără prihană. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta, se iubeşte pe sine însuş. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos Biserica;” De cele mai multe ori, când bărbatul este la locul lui, și femeia este la locul ei. Dar ce se întâmplă când numai femeia este cea care îl urmează pe Cristos? În acest caz, ea poate ca prin urmarea sinceră a Domnului, chiar dacă a fost nevoie ,,să-l părăsească” pe soțul ei nemaiputând merge împreună pe aceeași cale a neascultării, să-l câștige la mântuire și să-l aibă ca şi conducător spiritual, protector spiritual și căluză spirituală. Dar chiar și în starea de necredință a soțului, femeia credincioasă îi va fi supusă, în toate aspectele vieții, soțului ei, mai puțin în cel moral și spiritual.
După ce se prezintă această schemă a autorității, Cuvântul, prezintă problema concretă care trebuie corectată în Corint: când un bărbat se roagă sau proorocește cu capul acoperit, își necinstește capul, adică pe Cristos; când o femeie se roagă sau proorocește cu capul neacoperit, își necinstește capul, adică soțul. În primul rând trebuie să admitem că ceea ce se spune, are de-a face cu închinarea publică, adică închinarea din Biserică. Dacă rugăciunea poate și trebuie să fie neîncetată și în orice loc (1Tesaloniceni 5:17; 1 Timotei 2:8), proorocia este o lucrare destinată zidirii Bisericii, deci este o lucrare publică (1Corinteni 14: 3,4).
În al doilea rând trebuie să admitem că substantivul ,,cap” cel mai probabil, se găsește aici cu două sensuri, atât cel literal, cât și cel figurat. Adică se vorbește o dată de capul fizic, iar a doua oară de autoritate. În al treilea rând, acoperirea, sau neacoperirea care este în legătură cu capul fizic, trebuie înțeleasă tot în mod literal, adică a avea ceva pe cap.
Dar acum se ridică întrebarea: de ce un bărbat evreu, care s-a închinat la Templu și la sinagogă cu capul acoperit, le spune celor din Corint că dacă se închină în public cu capul acoperit îl necinstesc pe Cristos? Oare aceasta necinstire are de-a face cu Dumnezeu sau cu oamenii? Adică de felul cum percep oamenii dintr-o anumită cultură felul închinării. Cel mai plauzibil este să înțelegem că pentru oamenii de atunci și de acolo, era un motiv de batjocură la adresa dumnezeului care primește o astfel de închinare cu capul acoperit al bărbaților. Dar cel mai grav era că într-o asemenea situație, erau și o piedică pentru mântuirea acelor oameni, ceea ce era inacceptabil pentru Pavel (1Cor. 10:33). Se pare că bărbații au înțeles asta și nu cu ei se luptă Apostolul de data aceasta, ci cu femeile. O femeie care se închină în adunare cu capul neacoperit, își necinstește bărbatul. Și o femeie care-și disprețuiește bărbatul, care-l necinstește în fața celorlalți, care-i face rușine și nu cinste, o astfel de femeie nu se află la locul său și în rolul pe care le-a primit de la Dumnezeu. O astfel de femeie nu poate spune copiilor ei urmați-mă pe mine căci și eu îl urmez pe Cristos.
În continuarea textului, sunt prezentate argumentele unei astfel de afirmații.
1. Argumentul cultural (v. 5b-6)
Se pare că în acea vreme, în acel loc, femeile rase pe cap, tunse sau neacoperite, nu aveau cea mai bună reputație. Într-o predică din acest text, de pe situl www.ib_ro.org, Beniamin Fărăgău, prezintă două citate din antichitate care ilustrează această realitate. Primul este un citat din Aristofan unde scrie că ,,mama unui copil nelegitim, trebuie să fie rasă pe cap”. Al doilea este un citat din Tacitus în care se spune că ,,soțul unei femei prinse în adulter trebuie să o tundă...” Se pare că Pavel în bășcălie scrie ,, Dacă o femeie nu se învăleşte, să se şi tundă! Iar, dacă este ruşine pentru o femeie să fie tunsă ori rasă, să se învălească.” Care s-ar traduce cam așa: ,,dacă nu vă înveliți, atunci tundeți-vă, sau radeți-vă, că oricum în fața oamenilor arătați ca niste femei adultere.”
Avem aici două feluri de femei total diferite: unele sunt prostituate și adultere, celelalte sunt credincioase, care vor să-I slujească Domnului. Dar după felul cum se poartă, transmit același mesaj: dezonoare, nesupunere, fără autoritate.
2. Argumentul creației.
Prin felul în care Dumnezeu a creat bărbatul și femeia, i-a făcut cu un loc și un rol special pe fiecare. Citind în cartea Genezei, înțelegem că bărbatul și femeia poartă împreună chipul lui Dumnezeu; că femeia a fost făcută din bărbat și pentru bărbat, pentru a-i fi un ajutor potrivit. Bărbații ar trebui să înțeleagă că au mare nevoie de ajutor și Dumnezeu li l-a pregătit pe cel mai bun. Din acest motiv tinerii trebuie să fie cu băgare de seamă spre ce se îndreaptă în căutările lor. Femeia ar trebui să înțeleagă că locul și rolul său sunt alături de soțul ei ca ajutor potrivit, atât în viața fizică dar cu atât mai mult în viața spirituală, sau mai bine zis în lupta spirituală.
3. Argumentul luptei spirituale.
Nu-mi place să bag vină traducerilor, dar se pare ca traducrea versetului 10, a fost încărcată cu prejudecata cu care s-a pornit din versetele 4 și 5, anume că femeia trebuie să aibă pe capul fizic o acoperire fizică. În această situație s-a tradus ,, De aceea femeia, din pricina îngerilor, trebuie să aibă pe cap un semn al stăpânirii ei.” Dar în textul grecesc, mesajul sună cam așa: ,,De aceea, femeia trebuie să aibă pe cap autoritate, din pricina îngerilor.” În felul acesta, mai degrabă ne ducem spre a înțelege că ceea ce se cere, este ca femeia să se pună sub autoritate. Dar la ce se referă textul atunci când este vorba de îngeri? Aici răspunsurile sunt diferite, după cum și substantivul îngeri desemnează trei feluri de ființe. În primul rând sunt îngerii buni care ,,tăbărăsc în jurul celor ce se tem de Domnul și-i scapă din primejdie”. Explicațiile ce se dau sunt în legătură cu rolul pe care-l au aceștia în viața credincioșilor. Adică îngerii, vin în ajutorul credincioșilor, le ascută rugăciunile pe care le duc înaintea lui Dumnezeu, îi apără pe credincioși, etc. În această situație explicațiile sunt că pentru a beneficia de aceste servicii femeile trebuie să fie învelite, pentru a fi recunoscute de îngeri. Dar dece au îngerii nevoie de semn în ce le privește pe femei, și de ce pot să-i recunoască pe bărbații credincioși fără un semn anume. Se pune de asemenea problema contextului în care observăm că se discută impresia ce o lasă femeile asupra oamenilor din jur în situația concretă a închinării publice. În al doilea rând, se explică îngerii ca oameni, adică mesageri care vin în Biserică să predice, să slujească. Se spune că aceștia ar putea fi ispitiți să păcătuiască, poftindu-le pe femeile neacoperite. În acestă situație ne punem problema caracterului, sau a lipsei de caracter de care dau dovadă mesagerii Evanghelie. Știm foarte bine că oameni de felul acesta, au fost și sunt printre slujitorii Bisericii, dar nu au avut nici o jenă de baticurile femeilor pe care le-au necinstit. În al treilea rând, în Biblie găsim o altă categorie de îngeri, și anume, cei căzuți. Înțelegând că aici Pavel face referire la aceștia, se păstrează cel mai bine unitatea textului, adică putem foarte bine să integrăm versetul 10 în tema principală a pasajului: supunerea față de autoritate.
În Isaia 14, ne este prezentat felul în care un arhanghel strălucitor, a ajuns să fie aruncat din prezența lui Dumnezeu. Motivul decăderii lui a fost că nu și-a respectat locul și rolul lui față de autoritatea lui Dumnezeu. Acesta a pornit o mare răzvrătire împotriva autorității implicând pe mulți dintre îngeri în această rebeliune. Astfel citim cuvinte precum cele din epistola lui Iuda vers 6 ,, El a păstrat pentru judecata zilei celei mari, puşi în lanţuri veşnice, în întuneric, pe îngerii care nu şi-au păstrat vrednicia, ci şi-au părăsit locuinţa.” Citim de asemenea că oamenii îi urmează în exemplul lor: ,, Totuşi oamenii aceştia, tîrîţi de visările lor, îşi pângăresc la fel trupul, nesocotesc stăpânirea şi batjocoresc dregătoriile.”
Putem înțelege atunci că fiind vorba de nesupunere față de autoritate, îngerii sunt cel mai grăitor exemplu, și din pricina aceasta, să ne punem sub autoritate: bărbații sub autoritatea lui Cristos, femeile sub autoritatea bărbaților; să nu urmăm exemplul rău al îngerilor.
Și nu numai atât, ci trebuie să fim conștienți de lupta spirituală în care ne aflăm cu aceste ființe decăzute, care nu doresc altceva decât să ne târască în răzvrătirea lor. Dar atunci când bărbatul este sub autoritatea lui Cristos el este protejat, iar femeia când se află la locul ei sub autoritatea bărbatului, este protejată, este la adăpost. Când surorile din Corint au vrut să se lege de Cristos, dar să ocolească autoritatea soților lor, Pavel le spune foarte clar: veți ajunge în ghiarele diavolului.
Putem spune că din pricina acestor îngeri, femeia trebuie să aibă pe cap autoritate, să fie la locul și în rolul ei, sub conducerea bărbatului. Pentru că autoritate înseamnă, dragoste, protecție, grijă, călăuzire.
4. Argumentul unirii în Cristos (v.11, 12)
Unitatea nu se va realiza niciodată fără supunere, fără a rămâne la locul și în rolul hotărât pentru noi de Dumnezeu. Noi ca bărbați și femei suntem egali chiar dacă avem roluri diferite. Important este să ne cunoaștem, să vorbim, să ne înțelegem și să ne ajutăm unul pe altul să ne împlinim menirea.
5. Argumentul bunului simț. (v.13-15)
Acesta este legat de argumentul cultural. Buna cuviință, bunul simț, rușinea, toate au de-a face cu purtarea noastră în mijlocul oamenilor cu care trăim; potrivit culturii în care trăim.
Potrivit culturii lor, o femeie care nu-și poartă podoaba dată de Dumnezeu, ci se tunde, era o femeie fără rușine, fără cuvință, o femeie dezonorată. Dar o femeie neacoperită, nu era mai bună ca cea tunsă ori rasă. Era tot o femeie fără onoare.
Concluzii
1. Problema în discuție, subiectul central al pasajului, este principiul autorității, supunerea față de autoritate, rămânerea în locul și rolul în care am fost așezați de Dumnezeu.
Acoperirea capului, este un aspect secundar, este forma, felul în care femeile din Biserica din Corint își cinsteau sau nu bărbații lor. Ele participând în adunare dezvelite, arătând ca niște femei stricate, îi necinsteau pe bărbații lor. Făcând astfel, nu împlineau principiul supunerii.
2. Astăzi, în cultura noastră, în vremurile, și locul în care trăim, nu are importanță, dacă femeia are batic pe cap sau nu are, deoarece nu se poate spune azi despre ofemeie fără batic că arată ca o stricată. Femeia nu trebuie să-și acopere capul, din același motiv pentru care nu ne îmbrăcăm ca oamenii de atunci, sau nu ne deplasăm cu măgarul, etc. Nu contează dacă femeia are ceva pe cap sau nu, important este dacă femeia cu batic, sau fără batic se află la locul ei , în rolul încredințat ei de Dumnezeu: să fie sub autoritatea și protecția spirituală a bărbatului și să-i fie ajutor potrivit în toate lucrurile, mai ales în lupta spirituală.
3. Astăzi, mai mult ca niciodată, Biserica se confruntă cu această problemă, atât din vina bărbaților, cât și din vina femeilor. Bărbații nu-și câștigă autoritatea cu dragoste, iar femilor le este greu să se supună soților, într-o lume în care valorile nu sunt tocmai potrivite cu familia, cu dependența, cu ascultarea și cu supunerea.
4. Femeile au un rol deosebit și foarte important. Ele ca ajutor potrivit au sarcina de a-i ajuta pe soții lor să rămână în credință, de a-i ajuta în lupta spirituală. Iar în cazul celor necredincioși, au harul de a-i aduce la credință, tocmai prin trăirea lor în ascultare în primul rând față de Domnul apoi față de bărbații lor.
,, Tot astfel, nevestelor, fiţi supuse şi voi bărbaţilor voştri; pentruca, dacă unii nu ascultă Cuvântul, să fie câştigaţi fără cuvânt, prin purtarea nevestelor lor, când vă vor vedea felul vostru de trai: curat şi în temere.” (1Petru 3:11-2)
În încheiere îl citez pe Beniamin Fărăgău care spune că ,,pentu a-ți atinge scopul în viață ai nevoie de un principiu și un exemplu. Principiul este supunerea față de autoritate, iar exemplul este Isus Cristos. La El vedem că supunerea nu este degradantă ci înălțătoare.”
,, Să aveţi în voi gândul acesta, care era şi în Hristos Isus: El, cu toate că avea chipul lui Dumnezeu, totuşi n-a crezut ca un lucru de apucat să fie deopotrivă cu Dumnezeu, ci S-a desbrăcat pe sine însuşi şi a luat un chip de rob, făcându-Se asemenea oamenilor. La înfăţişare a fost găsit ca un om, S-a smerit şi S-a făcut ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce. De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul. ” Filipeni 2: 5-11
