Cine este Isus? Gânduri din pasajul cristologic din Coloseni 1:15-23

Apostolul Pavel, fiind în închisoare la Roma, scrie bisericii din orașul Colose din Asia. El laudă credința, speranța și dragostea lor despre care a auzit de la Epafras, în același timp mulțumind lui Dumnzeu pentru aceste virtuți esențiale în credința creștină și dobândite de ei, prin Harul lui Dumnezeu. Dar se pare că în Colose apăruse influența unei filozofii religioase, care încerca să „taie calea” credincioșilor de la Adevărul Evanghelie și să-i abată de la ținta vieții lor: „nădejdea salvei” prin Isus Hristos. Deoarece, această filozofie denatura identitatea Domnului Isus Hristos, Apostolul, apără Adevărul Evangheliei, esențialul credinței creștine și temeiul mântuirii noastre: Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este singurul Mântuitor, singura noastră nădejde. El este Dumnezeul Cel Sfânt și Atotputernic care a venit printre noi ca să ne salveze. Alterând adevărul acesta, nu facem decât să ne tăiem singuri craca de sub picioare.

În pasajul de la Coloseni capitolul 1, versetele 15-23, ni se spune încă odată cine este de fapt Isus Hristos.

În primul rând El este Chipul Dumnezeului nevăzut. Dumnezeu nu poate fi văzut declară Cuvântul sfânt în 1 Timotei 1:17, 6:16, iar în Exodul 33.20 ni se arată și motivul pentru care Dumnezeu nu se arată: omul nu poate să-l vadă și să  trăiască. Dar iată că a venit vremea, când Cel Sfânt a coborât ca să ni se arate. Isus Cristos este înfățișarea Divinului. „Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sînul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut”, declară evanghelistul Ioan, iar la Evrei 1.1-4 citim: 

„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin prooroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor, şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui, şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor, şi a şezut la dreapta Măririi în locurile prea înalte.”

Felul în care Dumnezeu ni s-a arătat prin Hristos, nu reprezintă înfățișarea Sa fizică, așa cum se susține că a fost imprimată pe giulgiul de la Torino, ci arătarea slavei Lui. „Şi Cuvântul S-a făcut trup, şi a locuit printre noi, plin de har, şi de adevăr. Şi noi am privit slava Lui, o slavă întocmai ca slava singurului născut din Tatăl” citim la Ioan 1.14. Când Moise cere să vadă slava lui Dumnezeu, în Exodul 34:6,7,  i se dezvăluie esența naturii divine, când Iehova însuși își pronunță Numele trecând pe lângă Moise. El se declară bun, milos, care iubește și iartă, dar intolerant cu păcatul. „Plata păcatului este moartea”. În Isus Hristos ni s-a arătat tocmai această natură divină: Sfânt, drept, fără păcat și aspru cu păcatul, dar atât de bun și iubitor, încât își asumă El pedeapsa pentru păcatul nostru. 

„Totuş, El suferinţele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiţi. Noi rătăceam cu toţii ca nişte oi, fiecare îşi vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Isaia 53:4-6

Dumnezeu ni s-a arătat prin Isus Hristos în toată sfințenia și dreptatea Lui, dar și în toată bunătatea, mila și dragostea, nu printr-o manifestare impersonală (a unei emanații divine), ci, prin întruparea personală a Fiului care s-a născut de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria. „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”  

În al doilea rând, El este Cel întâi născut din toată creația. Această declarație pe unii  i-a făcut să creadă că Domnul Isus, Fiul, dacă este născut, trebuie să fi avut un început. Ori dacă Fiul a avut un început, înseamnă că nu este veșnic, iar dacă nu este veșnic, nu poate fi Dumnezeul Atotputernic. Dar Cuvântul, tocmai acest adevăr caută să ni-l arate: în Persoana Domnului Isus Hristos, avem de-a face cu „Dumnezeu Adevărat, lumină din lumină”. Evanghelistul Ioan începe Evanghelia încredințându-ne de realitatea aceasta.

„ La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor. Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.”

În capitolul 10, v. 30 consemnează declarația Domnului care i-a înfuriat pe evrei, tocmai pentru că au înțeles ce vrea să spună afirmând „Eu şi Tatăl una Suntem.”

Când Apostolul, prin Duhul Sfânt, se referă la Isus ca Cel Întâi născut, are în vedere nu un moment al nașterii, ci rangul Său, superioritatea Sa ca Persoană a Ființei divine. Explicația lui Pavel, este destul de evidentă: El este „Cel Întâi născut din toată zidirea, pentru că prin El au fost create toate lucrurile, în Cer și pe pământ, cele vizibile și cele invizibile …” (Noua traducere  în limba română)  Ni se spune limpede că El, Isus Hristos, nu face parte din speța lucrurilor și ființelor create, nici ca ființă spirituală, nici ca ființă materială.El este Creatorul, nu este creatură superioară. Așa afirmă și crezul de la Niceea „Născut Nu făcut, Cel de o Ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut”.  El există dinainte de a exista altceva, „înainte de toate lucrurile”. Cine poate fi dacă nu Dumnezeu însuși care „la început a făcut cerurile și pământul”?

În al treilea rând ni se spune că Isus Hristos este Providența (Pronia) divină, pentru că ,,toate se țin prin El”. Providența este acel atribut a Divinului de a susține în ființă toate lucrurile și de a guverna în așa fel ca să se împlinească planurile Sale. Dacă în Vechiul Testament există multe afirmații ale Providenței divine, în Noul Testament, Isus Cristos alături de Tatăl și Duhul Sfânt păstrează lucrurile în existență și le guvernează spre scopul Său suprem : binele credincioșilor Lui ( 1Cor 15:27, Filipeni 2:10,11, Evrei 1:3, Romani 8:28). Astfel, Isus Hristos, este deasupra autorităților spirituale, nu una dintre ele, căci „toate au fost create prin El și pentru El(1:16)…El este Capul oricărei domnii și stăpâniri”(2:10).  

În al patrulea rând, Isus Hristos este Capul Bisericii, Autoritatea, Conducătorul.

Dacă până aici s-a vorbit despre natura divină a Mântuitorului, acum se prezintă natura Sa umană, El fiind Dumnezeu adevărat, dar în același timp și om adevărat, căci „în El locuiește trupește toată plinătatea dumnezeirii” (2:9). Ca om, Domnul a luat trup omenesc, prin care a făcut lucrările Lui, dar prin care a adus și răscumpărarea, cei răscumpărați fiind adunați în Trupul Său, Biserica Sa. Biserica este Adunarea celor chemați, a celor trudiți și împovărați, a celor care se leapădă de sine, își iau Crucea și îl urmează pe Domnul. Când a vorbit prima dată despre Biserică în Evanghelia după Matei 16: 18, Isus a numit-o „Biserica mea”, iar mai târziu, apostolii, au numit-o Trupul lui Hristos, El fiind Capul Trupului (Efeseni1:22,23; 4:15,16). Ceea ce se cere de la Biserică, Trupul, este să se „țină strâns de Capul, din care tot trupul, hrănit și bine închegat, cu ajutorul încheieturilor și legăturilor, își primește creșterea pe care i-o dă Dumnezeu” (2:19).

 El este începutul mântuirii noastre, Alfa și Omega. Dar și începutul învierii noastre, „pârga celor adormiți” (1Cor. 15:20), deci speranța învierii noastre (1Cor 15:21-23). Dar mai presus de orice El este „plinătatea dumnezeirii” (1:19, 2:9,10), pleroma în grecește, ceea ce înseamnă desăvârșit, complet, la care nu mai este nimic de adăugat și nimic de scăzut. O afirmație clară a divinității Domnului Isus Hristos.

În al cincilea rând, Isus Hristos este Împăciuitorul între Cer și pământ, între Dumnezeu și om, calitate care rezultă din dubla Sa natură divin - umană.

„ Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El, şi să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ cât şi ce este în ceruri, făcând pace, prin sângele crucii Lui” (1:19,20).

 În mod natural suntem cu toții „străini și vrășmași prin gândurile și prin faptele noastre rele”. Dar în trupul Lui de carne,   „care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat” (Evrei 4:15), prin moartea Lui pe Cruce, prin jertfa de sânge, suntem împăcați cu Dumnezeu. Finalul mântuirii noastre fiind înfățișarea înaintea Tatălui sfinți, curați, fără păcat, adică deplin împăcați.

Pentru a ajunge la mântuirea noastră, ni s-a dat o singură Cale - ISUS. El este Dumnezeu însuși arătat nouă în Persoana Fiului, care nu este o creatură superioară, ci Creatorul însuși, Providența, Autoritatea ultimă în Cer și pe pământ, Plinătatea, Mântuitorul.

Vom fi mântuiți doar dacă rămânem fermi, întemeiați, neclintiți, în credința și nădejdea Evanghelie pe care ne-a dat-o Dumnezeu în Cuvântul Sfânt, pentru noi și pentru orice făptură de sub Cer.

În trupul de carne al Domnului avem iertarea și împăcarea cu Dumnezeu.

În Trupul spiritual al Domnului, Biserica Sa, suntem adunați, poporul care i se supune Lui de bună voie, în dragoste.

Trupul Slăvit al Domnului Isus, este speranța că vom fi alături de El în veșnicie.

Să declarăm și să ne însușim cu convingere CREZUL CREȘTIN sau simbolul credinței, formulat de episcopii bisericii creștine în secolul patru la Niceea, într-o vreme în care Arie răspândea  învățătura prin care se nega divinitatea Domnului Isus Hristos. Chiar dacă acest crez este o formulare ulterioară canonului biblic, el respectă întocmai adevărul biblic.

Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl, Atoțiitorul (Pantocrator = Atotputernic), Făcătorul cerului și al pământului, al tuturor celor văzute și nevăzute.

Cred întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,

Unul Născut, care din Tatăl s-a născut mai înainte de toți vecii; Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat; născut, nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut; Care pentru noi oamenii și pentru a noastră mântuire S-a coborât din ceruri și s-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Maria Fecioară și s-a făcut om;

Și s-a răstignit pentru noi în zilele lui Pontiu Pilat și a pătimit și S-a îngropat;

Și a înviat a treia zi după Scripturi;

Și s-a suit la ceruri și șade la dreapta Tatălui;

Și iarăși o să vină cu slavă, să judece vii și morții, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit.

Cred în Duhul Sfânt, Domnul de viață Făcătorul, Care din Tatăl purcede, Cel ce împreună cu Tatăl și Fiul este închinat și slăvit, Care a grăit prin prooroci.

Cred întru una, sfântă, sobornicească (catolică, universală) și apostolică Biserică,

Mărturisesc un botez spre iertarea păcatelor,

Aștept învierea morților, și viața veacului ce va să fie.