Evenimentele nefericite din
Franța când în numele religiei au fost uciși oameni, au dat naștere la multe dezbateri în care s-au spus fel și fel de
păreri. Dar eu mi-am pus întrebarea cum trebuie să mă poziționez ca și creștin, față de această temă. Am văzut că niște ziariști ai unei publicații de satiră
și umor, au luat ca țintă a caricaturilor lor, principalele religii. Pe de altă
parte, reprezentanți ai religiei musulmane, au considerat ca fiind de datoria
lor să-și apere religia și dumnezeul. Aceasta m-a determinat să-mi pun problema
în primul rând, dacă eu, ca și creștin, pot râde de religie (a mea, a ta, a
altora), iar în al doilea rând, cum trebuie să reacționez când alții iau în râs
religia mea.
O primă observație este că (
trebuie să recunoaștem), religia, oricare ar fi ea, oferă o mulțime de motive
de râs. Începând de pe plaiurile noastre, unde unii își botează mașinile, până
în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii, unde vaca se balegă pe tine fără să-i poți băga de vină
că-i sfântă, găsim suficiente motive de râs. Dar exemplele se pot lua din orice
comunitate religioasă creștină sau nu, istorică sau mai nouă, conservatoare sau
liberală.
Bineînțeles că fiind creștin,
răspunsul la întrebările mele le caut în primul rând în Sfânta Scriptură.
Așadar găsesc în Biblie situații în care religia este luată în râs
batjocoritor? Ce ziceți de profetul Ilie? Atunci când îi provoacă pe slujitorii
lui Baal să aducă jertfă fără să pună foc, iar dacă Baal este un dumnezeu
adevărat să trimită el focul care să ardă jertfa. După ce aceștia strigă până
nu mai pot după dumnezeul lor iată ce face Ilie: ,,La amiază, Ilie și-a bătut
joc de ei, zicând: „strigați mai tare, doar este dumnezeu! Poate că meditează
sau este ocupat sau se află în călătorie; poate că doarme și se va trezi.”
(1Regi 18:27 NTR) Și profetul Isaia
satirizează în mai multe rânduri
religiile păgâne care erau tentante pentru poporul Israel. Iată câteva
exemple: „Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi
asemăna? Meşterul toarnă idolul, şi argintarul îl îmbracă cu aur, şi-i
toarnă lănţişoare din argint. Iar cine este sărac, alege ca dar un lemn care nu
putrezeşte; îşi caută un meşter iscusit, ca să facă un idol, care să nu se
clatine.” (Isaia 40:18-19); „ Cei ce fac idoli, toţi Sunt deşertăciune, şi
cele mai frumoase lucrări ale lor nu slujesc la nimic. Ele însele mărturisesc
lucrul acesta: n-au nici vedere, nici pricepere, tocmai ca să rămână de ruşine.
Cine este acela care să fi făcut un dumnezeu sau să fi turnat un idol, şi să nu
fi tras nici un folos din el? Iată, toţi închinătorii lor vor rămâne de
ruşine, căci înşişi meşterii lor nu Sunt decât oameni; să se strângă cu toţii,
să se înfăţişeze, şi tot vor tremura cu toţii şi vor fi acoperiţi de ruşine. Ferarul
face o secure, lucrează cu cărbuni, şi o făţuieşte şi-i dă un chip cu lovituri
de ciocan, şi o lucrează cu puterea braţului; dar dacă-i este foame, este fără
vlagă; dacă nu bea apă, este sleit de puteri. Lemnarul întinde sfoara,
face o trăsătură cu creionul, făţuieşte lemnul cu o rândea, şi-i înseamnă
mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să
locuiască într-o casă. Îşi taie cedri, goruni şi stejari pe care şi-i
alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi, şi ploaia îi face să crească. Copacii
aceştia slujesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe
foc, ca să coacă pâine, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină,
îşi face din ei un idol, şi îngenunche înaintea lui! O parte din lemnul acesta
o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură, şi se satură; se
şi încălzeşte, şi zice: „Ha! ha!” m-am încălzit, simt focul!” Cu ce mai rămâne
însă, face un dumnezeu, idolul lui. Îngenunche înaintea lui, i se închină, îl
cheamă, şi strigă: „Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!” (Isaia 449-17).
Este de remarcat că și Domnul Iisus râde de reprezentanții
religiei iudaice din vremea aceea, și avem motive să credem că ce spune El, se
potrivește și reprezentanților bisericilor creștine de astăzi. În Evanghelia
după Matei, la capitolul 23 Domnul Iisus le face o caricatură de tot râsul
preoților, fariseilor și cărturarilor. Îi numește șerpi, pui de vipere,
morminte văruite care spală numai partea de afară a farfuriei, strecurând
țâțarul, dar înghițind cămila. Fac totul ca să fie văzuți de oameni, le place
să li se facă plecăciuni și să fie respectați. Deși pun sarcini grele pe umerii
oamenilor ei nici măcar cu un deget nu vreau să le miște, fiind astfel acei
preoți al căror cuvânt trebuie ascultat căci vorbesc din Scripturi, dar al
căror fapte nu trebuie urmate (să faci ce zice popa, dar să nu faci ce face
popa). Urmând exemplul Domnului, Apostolul Pavel, se adresează și el marelui
preot (care-l judeca după lege, în timp
ce-l pălmuia împotriva legii) numindu-l „perete văruit.”
Așadar, mi se pare cât se poate
de normal să râd de orice religie, atunci cănd mi se oferă motive de râs,
pentru că se lucrează cu materialul clientului. Nu am nici o vină că râd,
vinovați sunt cei care singuri se fac de râs.
Touși, până unde pot merge cu
gluma. Dacă suntem creștini atunci știm că miezul credinței noastre este să-L iubim pe Dumnezeu din toată inima, și pe
aproapele nostru ca pe noi înșine. Acest principiu de căpătâi, ne fixează
limita (nu pot merge cu gluma spre blasfemie), dar ne fixează și scopul râsului
de practicile religiase ale altora. Ilie râde de profeții lui Baal pentru ca
oamenii să înțeleagă adevărul; Isaia râde de idoli pentru ca oamenii să
înțeleagă neputința acestora și zădărnicia închinării la lucruri făcute de
oameni; Domnul Iisus râde de preoți ca ei și ceilalți să înțeleagă ridicolul în
care se află și să se pocăiască; Noi putem râde de religia altora doar cu
scopul de a-i ajuta pe oameni să înțeleagă lipsa de sens a multora din
practicile religioase și să se întoarcă la Adevăr și la Dumnezeu. „Oamenilor,
de ce faceţi lucrul acesta? Şi noi Suntem oameni de aceeaşi fire cu voi; noi vă
aducem o veste bună, ca să vă întoarceţi de la aceste lucruri deşerte la
Dumnezeul cel viu, care a făcut cerul, pământul şi marea, şi tot ce este în
ele” spunea Pavel celor care au vrut
să-i aducă închinare (Faptele Apostolilor 14:15).
Dar ce pot face eu ca și
creștin, atunci când religia mea este batjocorită și luată în râs? În primul rând trebuie să-mi pun întrebări,
dacă nu cumva se râde de mine pe bună dreptate. Poate singuri ne facem de râs.
Dacă revenim puțin la evenimentele de la care am pornit, nu am văzut pe nimeni
preocupat de motivul pentru care caricaturiștii fac ceea ce fac și așa de mulți
oameni privesc, citesc și râd de acestea. Probabil că oamenii s-au săturat de
mii de biserici care zic dar nu fac. Poate că prea adesea religia îi trimite pe
oameni să strige la Dumnezeu să le rezolve probleme pe care ar trebui să le
rezolve biserica. Durerea este că atunci când eu mă fac de râs, îl atrag în
batjocură și pe Dumnezeul meu. În al doilea rând trebuie să mă delimitez de
orice haz care întrece limita blasfemiei și a bunului simț și dacă se poate să
atrag atenția celor implicați de răul pe care-l săvârșesc, nu pentru a nu fi eu
jignit, ci pentru a scăpa ei de păcat.
Nu cred că este treaba mea sau
treaba cuiva să-i ia apărarea lui Dumnezeu. Tatăl lui Ghedeon, are o replică
măreață atunci când unii se consideră îndreptățiți să-l apere pe zeul Baal. „Ioas
a răspuns tuturor celor ce s-au înfăţişat înaintea lui: „Oare datoria voastră
este să apăraţi pe Baal? Voi trebuie să-i veniţi în ajutor? …Dacă Baal este un
Dumnezeu, să-şi apere el pricina, fiindcă i-au dărîmat altarul” (Judecători
6:31).
Un dumnezeu pe care trebuei
să-l apere și să-l răzbune oamenii, este într-adevăr un dumnezeu de tot râsul.
În concluzie, pot spune că
atâta timp cât religia îmi oferă motive de râs, pot râde r. Dacă n-aș face-o,
aș fi un ipocrit. Dar pentru că fiind creștin, tot ce fac trebuie făcut cu
dragoste, o să râd pentru a atrage semenilor mei atenția asupra ridicolului
credinței lor, având ca limită bunul simț, ferindu-mă de blasfemie .
Dar mai am o problemă. Oridecâte
ori găsesc ridicolul, subiectul de satiră din religie, nu pot răde, că-mi vine
să plâng.
