Floriile, Iisus Hristos pe covorul roșu

Sărbătoarea intrării Domnului Isus în Ierusalim, mai poate fi numită și „sărbătoarea covorului roșu”, pentru că este singura ocazie din timpul petrecut pe pământ de Mântuitorul,când este primit ca un împărat. Problema era că acest „covor roșu” întins în calea Împăratului, este așezat peste așteptările greșite ale evreilor, care aveau în vedere doar o împărăție pământească limitată și exclusivistă. Pe deasupra, ei credeau că-l pot sluji pe Împărat în starea spirituală în care se aflau:  „ Domnul zice: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decât o învăţătură de datină omenească” ( Isaia 29:13).  Dar când ajunge în Templu, la capătul covorului, Domnul Isus le scutură covorul în față, răsturnând mesele bișnițarilor și biciuind pe cei care se credeau în slujba lui Dumnezeu, când în realitate erau în slujba banilor.

Întorcându-ne la noi, acum când sărbătorim Floriile,  Intrarea Domnului în Ierusalim, trebuie să fim conștienți că putem repeta greșelile lor. Și noi „întindem covorul”, ascunzând sub manifestări religioase, dorințe care nu depășesc zona plăcerilor imeniate. Chiar numindu-l pe Isus Cristos Domn și Împărat al nostru, nu-i permitem să se întroneze peste inimile noastre. Prea puțin ne interesează Împărăția care poate fi înăuntrul nostru, deoarece înăuntrul nostru tronul este ocupat de noi înșine, iar valorile noastre nu se potrivesc cu valorile Împărăției lui Dumnezeu. ,,  Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci neprihănire, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” (Romani 14:17)

Ca ființe umane, avem nevoi spirituale profunde ca dragoste necondiționată, acceptare, semnificație, un scop al vieții, iar noi, facem o mulțime de lucruri prin care credem că ne împlinim sufletește. Dar în realitate, ne golim tot mai mult, însetăm tot mai tare. E ca și cum am bea apă sărată.

Vestea bună este că   Domnul Isus Cristos Pâinea vieții, Apa vieții, ne cheamă la El pentru a fi împliniți, fericiți, pentru a avea pace. „ Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă (Matei 11:28).” Este adevărat că ne dorim toate aceste lucruri, dar în același timp, nu suntem dispuși să-i pemitem Domnului Isus să se ocupe El de viața noastră. Ne sperie fatul că Dumnezeu începe întotdeauna făcând curățenie, răsturnând valorile pe care noi le îndrăgim așa de mult. ,,Pocăiți-vă, căci Împărăția Cerurilor este aproape…Ferice de cei săraci în duh… Dar Eu vă spun… iubiți pe vrășmașii voștri…”etc. Toată Evanghelia sună extraordinar atâta timp cât mă lasă în pace. Când mi se cere, când Cristosul  trece dincolo de condiția de slugă care trebuie să-mi dea și să-mi facă, pretinzând chiar ca eu să-i slujesc, atunci Evanghelia devine o pricină de poticnire neatractivă. Evanghelia înseamnă Cruce. Crucea Lui și crucea mea; moartea Lui și moartea mea; îngroparea Lui și îngroparea mea…Dar și învierea Lui și învierea mea. Trebuie să mă supun ca să câștig, să mor pentru a învia, să mă smeresc ca să fiu născut din nou.

Anul acesta de Florii, este timpul nostru. Poți întinde covorul roșu exact către inima ta, să deschizi o cale Mântuitorului și să-l primești așa cum se cuvine, ca pe Împăratul împăraților. Va face revoluție, te va tulbura, va avea ce să-ți reproșeze, ce să răstoarne, ce să biciuiască. Dar va fi spre binele tău. Ascultând de El îți va fi cel mai bun prieten. „Voi sunteţi prietenii Mei, dacă faceţi ce vă poruncesc Eu” (Ioan 15:14). Nu vă neliniștiți de ceea ce Dumnezeu ceartă. Ci mai degrabă să ne pocăim că altfel, mustrările vor fi la urmă condamnare. „Astăzi, dacă auziţi glasul Lui, nu vă împietriţi inimile!”   (Evrei 4:7).