vineri, 14 februarie 2014

De ce-s supărați reprezentanții BOR pe Ziua îndrăgostiților



Ca în fiecare an, reprezentanții Bisericii ortodoxe au trecut la atac împotriva acestei sărbători „de import” cum zic ei, căutând să demonstreze că-i o mare nenorocire pentru nația noastră creștină de dinainte de Hristos. Am citit și eu câteva din cele spuse și am observat care sunt argumentele prin care încearcă să combată Valantine s day. În primul rând se vorbește despre caracterul de legendă al sărbătorii, prin faptul că povestea care stă în spatele acesteia nu corespunde cu adevărul istoric al vieții sfântului Valentin. Dar eu mă întreb dacă românii au vreo sărbătoare care să nu aibă în spate o sumedenie de mituri și legende. În al doilea rând se vorbește de caracterul comercial al sărbătorii, de parcă există vre-o sărbătoare în România din care să lipsească aspectul comercial chiar și în biserică. Probabil este singura sărbătoare în care biserica nu încasează nimic. În al treilea rând se acuză imoralitatea care este asociată  în unele situații acestei sărbători. Să-mi fie cu iertare, dar nu i-am văzut supărați pe preoți pentru imoralitatea care însoțește în general sărbătorile ortodoxe. Nu există praznic la români care să nu fie  pretext pentru destrăbălare. Sau numai de Valatine s Day există cupluri care n-au trecut pe la altar? Nu au cununat chiar preoții ortodoxi cupluri care au divorțat în câteva luni? Nu sunt destui contribuabili importanți ai bisericii cununați și divorțați de câteva ori și nu de ziua îndrăgostiților, ci în sfintele biserici? Iată că toate aceste nenorociri care însoțesc sărbătoarea aceasta sunt prezente în toate sărbătorile fie ortodoxe sau nu.   
Dar alta este durerea lor. O sărbătoare neortodoxă a devenit mai atractivă pentru români decât sărbătorile ortodoxe. Asta-i problema lor. Și pentru că așa știm noi românii, mai bine să omorâm capra vecinului să rămână a noastră ai mai frumoasă, decât să ne ocupăm de capra noastră să o întreacă pe a vecinului. Biserica ortodoxă ca întotdeauna, duce o luptă nedreaptă. În loc să-și vadă propriile probleme și să se ocupe de proprii lor credincioși într-un mod constructiv, aruncă cu acuze spre alții. Am citit un articol în care autorul, un preot ortodox propunea ca familia, școala, mass-media autoritățile , să depună eforturi pentru a promova valorile ortodoxe. Dar nu zice nimic de treaba lor, a bisericii, a preoților. De ce să le facă alții treaba?


Am întâlnit chiar poziții îngrijorătoare pentru libertarea religioasă și chiar libertate în general. Pe saitul creștinortodox.ro,  autorul articolului se uită cu lăcomie la măsurile pe care autoritățile ruse le-au luat pentru a se apăra de invazia străină a dragostei.

„Iata, spre exemplu, reactia autoritatilor ruse fata de sarbatoarea „Valentine's Day”, din anul acesta, redau stirea aparuta pe agentiile de presa acum cateva zile : Guvernul regiunii ruse Belgorod a anuntat ca interzice orice forma de a sarbatori in spatii publice de Valentine's Day, pentru ca aceasta sarbatoare "contravine culturii rusesti". "Suntem impotriva sarbatorilor catolice in regiunea noastra, unde 97% din populatia locala este ortodoxa", a spus Nikolai Bezlutski, membru in administratia regiunii Belgorod, citat de Ria Novosti. Oficialul a precizat insa ca fanii Valentine's Day pot sarbatori in intimitate, nicidecum in spatiul public. De asemenea, nici o petrecere nu va fi organizata la Universitatea Belgorod, care va celebra pe 15 februarie "ziua tinerilor ortodocsi", a declarat purtatorul de cuvant al universitatii, Alexandrei Pyj. Intr-un document intitulat "Masuri pentru asigurarea securitatii spirituale a regiunii Belgorod", autoritatile locale au hotarat "sa nu autorizeze petrecerile de Sfantul Valentin si de Holloween in obiectivele culturale, educative si alte administratii orasenesti si departamentale din aceasta regiune". http://www.crestinortodox.ro/religie/valentine-day-sarbatoarea-indragostitilor-123694.html

Ce să mai zicem. Pe curând să avem și noi „măsuri pentru asigurarea securității spirituale” ca să poată sta liniștiți preoții ortodoxi și de ziua îndrăgostiților.




Un comentariu: