Coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii

Coborârea Duhului Sfânt la Cincizecime

Suntem în preajma sărbătorii creștine a Coborârii Duhului Sfânt peste ucenicii care așteptau împlinirea făgăduinței Domnului Isus Cristos, de a se reîntoarce la ei prin Duhul Sfânt. Trebuie spus că făgăduința nu era nouă, au vorbit despre ea profeții după cum mărturisește apostolul Petru după împlinirea ei (Faptele Apostolilor 2:16-21). Noutatea este că Jertfa care va consfinți Noul Legământ, al Duhului (Ieremia 31), este gata să fie pusă pe altar.

Privind asupra pasajelor din Evanghelia după Ioan, unde Mântuitorul lasă această promisiune ucenicilor, primul adevăr important care mă fascinează, este faptul că Domnul Isus prezintă venirea Duhului Sfânt în biserica Sa, ca o intrare a Sfintei Treimi în casa unde vine să locuiască. ,, Credeţi-Mă că Eu Sunt în Tatăl, şi Tatăl este în Mine…”, apoi, după ce spune că nu-i va lăsa orfani, ci se va întoarce la ei, continuă spunând ,, Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu Sunt în Tatăl Meu, că voi Sunteţi în Mine, şi că Eu Sunt în voi.” (Ioan 14:11-20) Dacă raportăm acest măreț adevăr, bisericii în termenii în care Isus Cristos a vorbit despre ea, adică comunitatea de oameni care cred în El, ne umple de bucurie gândul că odată cu Coborârea Duhului Sfânt, Cel Unul Dumnezeu (Tatăl Atotputernic, Fiul Întrupat și Duhul Sfânt Nevăzut), ni s-a dăruit pe Sine pentru a trăi într-o sfântă comuniune. Noi și Dumnezeu într-o strânsă părtășie. Iar această unire, trebuie să-mi determine felul în care gândesc simt, și trăiesc. Toată ființa mea trebuie să fie implicată în cunoașterea Domnului Isus Cristos, în iubirea Lui și în proslăvirea Lui prin viața și mărturisirea mea (Ioan 14:23-26, 15:12, 15:26, 16:13-15).

Din dorința de a trăi din plin această glorioasă realitate, oamenii au căutat să afle cum să ajungă la o asemenea bogăție spirituală. Este o chestiune care m-a preocupat și pe mine și vreau să vă împărtășesc din descoperirile mele, care poate prind bine și altora. După ce am umblat prin fel și fel de cercuri unde se zvonea că se primește Duhul Sfânt, am rămas cu și mai multe întrebări, care au pus și mai multe probleme. La un moment dat, am crezut că o astfel de viață plină de Duhul, este o culme pe care doar puțini oameni pot ajunge. Pe mine personal mă socoteam prea slab, prea neputincios să împlinesc toate cerințele care auzeam eu că sunt necesare pentru a primi Duhul Sfânt. Dar mulțumesc Bunului Dumnezeu că nu m-a lăsat nici să cad în deznădejde, nici să fabric niște experiențe sentimentale care să-mi liniștească inima și nici nu m-a lăsat să merg spre cealaltă extremă care neagă experiența trăirii și lucrării prin Spiritul Sfânt.

Mulțumesc lui Dumnezeu că am putut cunoaște în primul rând lucrarea Duhului, desfășurată de-a lungul a mii de ani: Sfânta Scriptură. Pentru că mi-a dat dragoste pentru Cuvântul Sfânt, Dumnezeu m-a ajutat să cunosc și lucrarea ce El continuă să o facă și acum prin Duhul Sfânt. Iată ce am înțeles din Cuvânt și cred din toată inima:

În primul rând, Coborârea Duhului Sfânt s-a întâmplat odată pentru totdeauna. Ziua Cincizecimii, este un eveniment unic: Duhul a venit și a rămas pe pământ, în biserică și în viața credincioșilor. Ziua Cincizecimii este momentul când a țâșnit izvorul. De atunci Râul curge și pe unde merge mărturia Evangheliei, credința sapă albia pentru curgerea Duhului. Așa sa întâmplat în Samaria, Efes, în casa lui Corneliu, în viața lui Pavel și îndrăznesc să spun, în viața mea.

În al doilea rând, am înțeles că Duhul este un dar de la Dumnezeu (Faptele Apostolilor 2:38), ori ca orice dar (cadou) nu se obține prin merite. Așa cum darul mântuirii se primește prin credință, de asemenea, darul Duhului Sfânt se obține prin credință. Iar ,,credința este o puternică încredințare în lucrurile nădăjduite (făgăduite, paranteză inserată de mine),… care nu se văd” (Evrei 11:1). Credința este de cele mai multe ori ineficientă din cauză că noi pretindem să vedem, să avem experiențe, pentru a crede. Dar realitatea spirituală este exact pe dos: experiența vine în urma credinței. M-a surprins să descopăr că în Galateni 3, în mod repetat se afirmă că Duhul se primește prin auzirea credinței.

În al treilea rând, ,,Dumnezeu nu …dă Duhul cu măsură” (Ioan 3:34, 7:37-38). Atunci care este problema de sunt creștini care deși nu tăgăduiesc lucrarea Duhului Sfânt totuși nu se bucură de bogăția vieții spirituale? Cred că ceea ce face ca viața noastră și a bisericii să fie lipsită de abundența spirituală promisă de Domnul, se datorează lipsei noastre de dedicare. Alții au spus-o mai bine: ,,dorim să-L avem noi pe Duhul, în timp ce nu lăsăm ca Duhul să ne aibă pe noi”. Pentru mine aventura spirituală a început în urma citirii cărții Drumul Calvarului scrisă de Roy Hesion, iar în ce privește slujirea prin Duhul, Dumnezeu mi-a deschis mintea prin cartea Istoria celor trei regi, de Geen Eduards. Ceea ce au în comun aceste cărți este provocarea la zdrobire, la a lua în serios chemarea Domnului Isus „dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea, şi să Mă urmeze. Pentru că oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine, o va câştiga” (Matei 16:24-25).

Dacă bagi într-un vas cu apă un burete și o piatră, pe care îl vei scoate plin de apă? Eu cred că buretele. Fiecare din noi, ne aflăm undeva între piatră și burete. Mai mult sau mai puțin împietriți sau mai mult sau mai puțin zdrobiți. Pe măsură ce reușim să ne apropiem mai mult de starea de burete prin sinceritate, renunțare la noi înșine, crucificarea firii carnale, zdrobirea eului și dedicare Domnului, vom fi mai plini de Spiritul Sfânt. Sau mai botezați cu Duhul Sfânt. Cât noi ne dăruim lui Cristos, atât ni se va dărui și El nouă!