miercuri, 14 aprilie 2010

Cât costă un loc în Cer?


Recent am participat la o înmormântare, unde am văzut ceva care m-a pus tare pe gânduri. Persoana decedată ţinea în mână o batistă frumos pliată, din care se zăreau câteva bancnote de 10 lei şi o lumânare. Părea a fi o persoană elegantă şi stilată, care aşteaptă răbdătoare la un ghişeu, pentru a plăti o factură.
Sunt atât de impresionat de această imagine, încât, deşi au trecut deja câteva zile, nu pot să nu mă gândesc la semnificaţia (cu siguranţă există o semnificaţie religioasă) acestui obicei. Nişte întrebări se ridică în mintea mea în mod obsesiv:
1. Ce avem de plătit după ce trecem din această lume? Trebuie oare să ne plătim locul în Cer? Sau este vreo taxă de trecere sau de intrare? Dar cum se face că bogatul despre care vorbeşte Mântuitorul în Evanghelie, n-a putut lua locul săracului Lazăr?
2. Dacă este ceva de plătit, atunci care este preţul exact? Sincer, dacă mi se cere să plătesc cu bani mântuirea mea, mă sperie gândul că nu ştiu preţul. Să fie diferenţiat după posibilităţi? Dar dacă este aşa, cine mă poate asigura că sunt primit cu suma de care dispun?
3. Ca unul care aştept de la Dumnezeu o lume mai dreaptă, îmi pun problema dacă nu cumva şi dincolo întâlnim aceeaşi nedreptate şi corupţie. Tot banii să dicteze şi acolo?
Înţeleg din Evanghelie că un aspect esenţial al mântuirii, este Răscumpărarea. Această răscumpărare mă încredinţează că darul mântuirii este gratuit pentru toţi cei care-l primesc. Cu toate acestea nu este un lucru ieftin, ci este gratuit pentru că Domnul Iisus a plătit pentru mine. Atunci ce mai rămâne de plătit?
Am făcut o vizită unor prieteni în Suedia. Am luat bilet pt. avion până la Stocholm, dar nu am putut să iau pentu o altă cursă, ce trebuia să mă ducă de aici mai departe. Prietenii mei au cumpărat biletul în Suedia şi mi-au comunicat ca în Stocholm, să mă prezint la un anumit ghişeu, pentru a ridica biletul. Eram în imensul aeroport, străin şi fără bani, doar cu încrederea în prietenii mei. Deşi am avut emoţii, am primit biletul care nu m-a costat nimic pe mine, dar care a fost totuşi plătit de prietenii mei.
Aţi stat vreodată la un ghişeu fără a avea bani în mână, în buzunar sau pe card? Nu ai nici o şansă dacă nu vine altcineva cu banii pe care tu nu-i ai. Cred din toată inima că după ce voi trece dincolo, se va repeta ceea ce s-a întâmplat pe aeroportul din Suedia: voi primi mântuirea pe care a plătit-o Mântuitorul meu Iisus Hristos, şi pe care eu n-am cu ce o plăti!
V-aţi întors vreodată de la casa unui magazin pentru că nu aţi avut destui bani să plătiţi lucrurile de care aveaţi nevoie? Mă tem că mulţi vor fi respinşi de Cer deoarece nu le ajung ,,banii" să plătească.
Ce părere aveţi?

2 comentarii:

  1. Pe mine m-a marcat discutia cu un cunoscut, care mi-a zis ca la ei in ziua de Paste nu taie nimic cu cutitul, rup si friptura si piinea ca daca folosesc cutitul il ranesc pe Isus, ..ce e mai grav este ca era o persoana cu facultate ...Asta m-a socat:(

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca discutam despre fel de fel de obiceiuri populare, ne trebuie mai multe vieti. Unele sunt stupide si inofensive, dar altele sunt periculoase, deoarece dau o intelegere gresita a celei mai mari probleme filozofico-religioase a omenirii: CINE SI CUM MA MANTUIESTE.

    RăspundețiȘtergere